Indiferenta

Ce poti face atunci cand persoanele cele mai importante din viata ta nu prea dau doi bani pe ceea ce esti, cand nu te sustin, cand orice ai face, te considera tot partea din marea turma, cand oricat de mult ai incerca sa ii faci mandri, nu reusesti decat sa ii faci sa tipe? Intrebarile astea imi suna in minte de ceva vreme.. si nu prea stiu ce sa fac, sa merg mai departe.. ? Cu fiecare dezamagire pe care mi-o cauzeaza imi este din ce in ce mai greu sa merg mai departe.. cand ii vad ochii, nici nu se uita la mine cand ii vorbesc, nu-l intereseaza nimic din ce am de spus... tot ce spun e gresit, tot ce spun nu face decat sa irite, cuvintele mele sunt ca un bumerang, incerc sa imbunez.. si nu reusesc decat sa ma afund si mai tare in nenoricita asta de grota. O grota pe care mi-o sap singura de cativa ani incoace.. de cand indiferenta asta a inceput sa doara ingrozitor. O grota unde pot sa ma retrag si sa uit de lumea neagra de afara. O grota unde eu, am o valoare, unde... macar pentru mine sunt cineva. Si totusi.. ce poti face atunci cand iesi din grota (pentru ca nu poti sta acolo mereu) si constati ca nimic nu s-a schimbat, ca nu valorezi nimic.. ca esti nedorit, ca esti un chin, ca esti un pericol, ca reprezinti doar un motiv de enervare.. ? Ce poti face atunci? Mai poti sa mentii acel zambet fals pe buze si sa te prefaci ca totul e in ordine? Mai poti merge cu capul in sus, cand stii ca tot ce ai realizat, si ca toate lucrurile care ti-au adus fericire, si care te-au facut sa treci peste multe inseamna zero? Pentru ca daca ele sunt egale cu zero.. eu nu exist. Sunt o fantoma ce leviteaza, parca respir doar ca sa enervez, traiesc doar ca sa consum, si nu fac niciodata nimic.... doar fantomele nu pot face lucruri pamantesti. De cele mai multe ori chiar sunt invizibil, cand nu am ce oferi, cand nu reprezint interes, atunci nici macar nu sunt observat, desi exist! Ma simt singur, pentru ca nu mai e deloc timp pentru mine, probelemele mele nu conteaza, de fiecare data cand incerc sa vorbesc... morala din nou! Are rost sa mai incerc??? Asta ma tot intreb... oare nu e mai bine sa fac exact ceea ce mi se cere? Sa ascult orbeste si sa fiu un mielusel... poate asa.. voi incepe si eu sa contez ca persoana. Pana acum nu am renuntat niciodata la lucrurile importante pentru mine... dar daca pentru acele lucruri nu contez, daca nu sunt important... de ce ele ar continua sa fie? Indiferenta asta poate rani atat de tare.. ca nici nu isi poate imagina... poate ca nici nu vrea asta, dar o face!